fbpx

Vela a numit rector al Academiei de Poliție un profesor acuzat că a protejat plagiatorii și care e cercetat disciplinar

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, l-a numit în funcția de rector al Academiei de Poliție pe Marius Florin Mihăilă, acuzat că a protejat mai mulți plagiatori din instituție, scrie PressOne.ro.

Ministrul Vela a revocat numirea lui Mihăilă și l-a instalat în funcția de rector pe conferențiarul Cătălin Andruș de la Facultatea de Drept și director al Colegiului Național de Afaceri Interne din Academia de Poliție, scrie jurnalista Emilia Șercan pe Facebook.

Marius Florin Mihăilă, fost șef până de curând al Inspectoratului de Poliție Sălaj, a girat mai multe verdicte de neplagiat teze de doctorat ale unor șefi din Ministerul de Interne din poziția de președinte al Comisiei de Etică, pe care o ocupă începând din septembrie 2017, potrivit presei citate.

Un exemplu este teza de doctorat a lui Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție – teză declarată neplagiată de Comisia de Etică condusă de Mihăilă, dar pentru care Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a emis verdict definitiv de plagiat la 1 aprilie 2020.

În plus, Marius Florin Mihăilă este cercetat disciplinar de o comisie din Academia de Poliție, potrivit PressOne. Cercetarea a început în urma unei solicitări a Corpului de Control al fostului ministru de Interne Carmen Dan, care a constat în urma unui control efectuat în lunile aprilie și mai 2019 mai multe abateri săvârșite de Mihăilă din poziția de șef al Comisiei de Etică. Cercetarea a plecat de la modul în care Mihăilă a dispus întocmirea rapoartelor de evaluare a tezelor de doctorat ale lui Victor Constantin Drăghici, un apropiat al fostului rector Adrian Iacob, care locuiește într-un apartament deținut de acesta, și Cristian Eduard Ștefan, decanul Facultății de Poliție.

articolul original: g4media.ro